Călătorind împreună cu Domnul în Săptămâna Pătimirilor | Joia Mare

Lectură biblică în Joia cea Mare

Cina cea de Taină și rugăciunea din Ghetsimani | Matei 26, 21-39

Și pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde. Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea. Și Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăția Tatălui Meu. Și după ce au cântat laude, au ieșit la Muntele Măslinilor.

Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei». Dar după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Și de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Și toți ucenicii au zis la fel.

Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga. Și luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine. Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești.

Despre Sfânta și Marea zi de Joi

Paștele evreiesc avea să se jertfească Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească şi Paştele nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Paştele iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la Evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii lui Paştele legii vechi. Unul din cei care susţin asta este și dumnezeiescul Hrisostom (Sf. Ioan Gură de Aur). Au stat mai întâi cu toţii în picioare încinşi la brâu, încălțaţi, cu toiegele în mâini, gata de drum; si au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Marele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înaite porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeţi deci, că acesta nu era Paştele iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncările erau pregătite la foc?

Înainte de a începe cina, spune dumnezeiescul Hrisostom. S-a sculat de la cină. Şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi a turnat apă în vasul de spălat. Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin asta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spălat picioarele îi îndeamnă la asta zicând : Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor, dându-Se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalţi Apostoli. În urma tuturor a venit şi la Petru. Acesta, având mai mult dragoste de Hristos, nu l-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul.

Aşadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia sa o înălţime sufletească neobişnuită. S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa, S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aduce vorba şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan : Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da. Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune : Cel ce a întins mâna odată cu mine la blid. Şi s-a întâmplat şi una şi alta. După puţin timp, luând pâinea a zis : Luaţi, mâncaţi; la fel şi paharul, zicând : Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea mea. Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Vezi că Domnul numeşte trupul Lui pâine şi nu azimă. Să se ruşineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă.

După cină a intrat Satana în Iuda; mai-nainte îl cercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi. La sfârşitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus : Voi cu toţii vă veţi sminti în noaptea aceasta. Petru a zis : Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de Tine ! Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru : Înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori ! În adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci atunci când Dumnezeu şi-a vădit slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru asta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi odată ce el, prin el însuşi, a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat.

Întreita lepădare a lui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea legii scrise; şi a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăinţă, prin cele trei întrebări ce le-a pus : Petre, mă iubeşti ? În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor : Întristat este sufletul meu până la moarte ! S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră şi S-a rugat, zicând de trei ori : Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta. A spus aceste cuvinte ca să arate pe de o parte că este şi om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol. Diavolul să-l socotească numai om din pricina firii aparente ce-a arătat Domnul şi astfel să nu uneltească împiedicarea morţii pe Cruce. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. Îndreptându-Se către Petru, i-a spus aşa : Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu mine ? ca şi cum i-ar fi spus : Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai apus că ai să lupţi pentru mine până la moarte ?

Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De asta Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mulţime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus Iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus : Pe cine căutaţi ? Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis : Prietene, pentru ce ai venit ? Cu alte cuvinte, i-a zis : Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit. Apoi spune din nou : Ca la un tâlhar aţi venit să mă prindeţi cu săbii şi cu beţe. Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul; şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină a lovit pe Malh, sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă ca arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu-i trumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuţit, şi vindecă urechea, lui Malh.

Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici se întâmplă convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în faţă şi au fost aduşi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa îl trimite la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştele. Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci poate o călcare de lege, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paştele; căci ei trebuiau să mănânce Paştele în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos.

Hristos a arătat înainte de cina cea de taină că atunci trebuiau să mănânce Paştele. El a mâncat Paştele legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Paştele cel desăvârşit. Şi în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paştele. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşătoare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.

Părintele Petroniu Tănase – Cuvânt pentru Joia Mare

Mirele Hristos ne-a chemat la ospățul cel de taină al nunții Sale. De aceea în această zi, El ne dăruiește fără economie darurile Sale; și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor. Patru lucruri mari prăznuim în această zi:

- sfânta spălare;

- Cina cea de Taină;

- Rugăciunea din Ghetsimani

- prinderea Domnului

„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor și să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci așa a poruncit Hristos ucenicilor Săi...” (Icosul peasna a 6-a).

Sfânta spălare ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, „care, din nemăsurata Sa bunătate, ne-a arătat calea cea mai bună de urmat - smerenia - când a spălat picioarele ucenicilor Săi” (Otpustul zilei).

Să ne uităm dar, cum spală Stăpânul picioarele ucenicilor. Mântuitorul își scoate haina, se încinge cu ștergarul, toarnă apă în spălător și, rând pe rând, spală picioarele colbăite și ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se împotrivesc când le spală picioarele? Cum, acesta era un lucru obișnuit, firesc pentru Învățătorul lor? Numai Petru, cel mai vârstnic, își dă seama de nepotrivire: „Nu, Doamne, în veac nu vei spăla picioarele mele!”.

Fie, ucenicii primesc să li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grăbește să spele picioarele Mântuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele răcorite, dar pe ale Domnului nu I le răcorește nimeni? Bieți oameni, ce suntem noi! Ne dăruiește Domnul atâtea mângâieri, atâtea bucurii necontenit, în tot ceasul și pe El nu-L bucurăm cu nimic! Nimeni nu se grăbește să-I spele picioarele ostenite pentru noi, păcătoșii. Numai uitare și nerecunoștință.

De fapt, Învățătorul era sluga ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cel ce slujește” zice El și „N-am venit ca să Mi se slujească ci ca Eu să slujesc”. Necontenit El le purta de grijă ca unor copii ai Săi; de aceea și spălarea nu li se va fi părut așa de neobișnuită.

Totuși aici este și o adâncă taină, pe care ucenicii au slujit-o, fără să-și dea seama. Domnul venise pentru a spăla pe toți oamenii de întinăciunea păcatului, iar El, Curăția, Sfințenia cea mai desăvârșită, nu avea nevoie de spălare. Omenirea însă, fără de spălarea Lui nu putea avea parte de Dânsul: „Dacă nu te spăl, îi zice lui Petru, nu ai parte de Mine!”

La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată ea se săvârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxă; acum ea a rămas doar la Ierusalim, la Roma... prin unele mănăstiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o bătrână de la țară, într-o Joi Mari, mersese la o bolnavă ce zăcea la pat, îi dusese un dar și-i spălase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, să spele azi picioarele ucenicilor și eu să nu fac nimica? Măcar atâta am făcut și eu; am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.

Lecția cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spălând picioarele ucenicilor, lecția slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca să slujesc”, abia acum, după două mii de ani, începe creștinătatea să o învețe!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, întru plecarea Ta cea preaînaltă și ne-ai învățat pe noi să slujim unul altuia, înalță-ne și pe noi cu smerenia cea dumnezeiască...” (Rugăciune la spălare).

La Cină, deja încep Sfintele Patimi: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi...; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi și pentru mulți...”. Acum începe trupul să se frângă și sângele să se verse și nu va conteni până la sfârșitul veacurilor: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!”.

Nesfârșita dragoste și copleșitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taină! La naștere, la tăierea împrejur, pe Golgota, Dumnezeu, deși îmbrăcat cu trup asemenea nouă, totuși este văzut prunc în iesle, ținut în brațe, „om al durerilor”. În Sfânta Împărtășanie însă, este cu totul ascuns; ia chipul pâinii și al vinului, ca să ni se poată dărui întreg de-a pururi, fără împiedicare, „pentru iertarea păcatelor și pentru viața de veci”.

Jertfa de pe Cruce este deplină, răscumpără pentru totdeauna pe om; totuși acesta poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, este supus morții și de aceea Sfânta Împărtășanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, după cuvântul Părinților, căci ne încredințează Domnul: „cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Liturghia euharistică este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!” Și, în adevăr, la fiecare Sfântă Liturghie se reînnoiește jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfește, ca mereu să ne sfințească și să ne tragă la Sine. Cu adevărat, nu este mai mare lucru pe lume decât acesta. Lucrare dumnezeiască, minune necontenită, piatră de poticnire:

- vezi pâine și vin și guști carne și sânge;

- iei o fărâmă și ai întregul neîmpuținat;

- este aici pe acest altar și în același timp pe toate altarele creștine din lume!

Minunea dumnezeiască, ce se săvârșește imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dispoziția omului!

(fragment preluat de la: https://doxologia.ro/viata-bisericii/predici/predica-la-sfanta-marea-joi)